Dacia Mioveni 2012 s-a reunit și și-a completat staff-ul cu un director tehnic, profesorul Ion Mihăilă! „Acum suntem mult mai puternici!”

Redactor:
Adrian Mujea
Dacia Mioveni 2012 s-a reunit și și-a completat staff-ul cu un director tehnic, profesorul Ion Mihăilă! „Acum suntem mult mai puternici!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Dacia Mioveni 2012 s-a reuni luni și va avea ca obiectiv clasarea pe locurile 7-9 în campionat. Staff-ul tehnic care a coordonat echipa în sezonul precedent, Goran Kurtes (principal), Alin Oprescu (secund) și Nemanja Tomic (preparator fizic) a fost completat cu profesorul Ion Mihăilă, care va fi director tehnic al echipei de handbal.

Șef de catedră educație fizică și sport la Universitatea Pitești, Ion Mihăilă spune că Dacia Mioveni aspiră să se lupte de la egal la egal cu marile puteri din handbal.

„Cunosc foarte bine parcursul echipei și modul în care autoritățile locale din Mioveni se implică în buna funcționare a clubului. Este o mare provocare pentru mine, aceea de încerca alături de ceilalți membri ai staff-ului și de jucătoare să formăm una din echipele frumoase ale campionatului. Vrem o echipă competitivă, care să practice un handbal frumos și care să aducă și rezultate. Mioveni merită o echipă care să se bată de la egal la egal cu marile puteri ale handbalului feminin și încercăm să aducem rezultate deosebite. Lotul pe care îl avem este unul competitiv și acoperă posturile de joc, sperăm că va aduce și rezultate deosebite” a spus noul director tehnic al clubului.

Lotul a fost remaniat, fiind aduse opt jucătoare: Claudia Constantinescu (Rapid), Laura Popa (Rapid), Marina Ilie (Rapid), Daria Sarah (Corona), Ana-Maria Mîrcă (Buzău), Ana Maria Simion (Buzău), Dora Krisnik (Plan de Cuques) și Bojana Milic (Podravka). Mioveni s-a despărțit de Sylwia Lisewska, Andreea Polocoșer, Cynthia Tomescu, Cristina Boian, Daria Porohniuc, Mădălina Predoi și Andreea Ion.

„Sunt foarte mulțumit de lot”

Antrenorul principal Goran Kurtes (54 ani) este convins că echipa va fi mult mai puternică decât în ultimele două sezoane, în care s-a salvat la turneul de baraj.

„Sunt foarte mulțumit de lot, sunt convins că va fi mult mai bine decât sezonul trecut. Am făcut transferuri foarte bune, cred că suntem mai puternici cu 30-40% decât sezonul trecut. Vrem să jucăm un handbal modern și să avem unitate de grup, iar suporterii să fie mulțumiți de evoluțiile noastre. Mulțumesc conducerii clubului și primarului Ion Georgescu pentru implicare, acum avem un lot mai puternic” a spus tehnicianul sârb, care a mai pregătit pe Tomis Constanța, CSM Ploiești și SCM Rm. Vâlcea. Goran Kurtes a fost component al naționalei Serbiei, evoluând pe postul de extremă stânga.

Miercuri, echipa din Mioveni va efectua vizita medicală, după care se va intra în programul de pregătire pentru noul campionat. Echipa pregătită de Goran Kurtes și-a stabilit amicale cu Măgura Cisnădie (5 și 6 august), Memorialul Constantin Tită de la Rm. Vâlcea (11-12 august), turneu la Buzău (18-19 august) și cu Activ Prahova Ploiești (22 august). Cu ocazia ultimului amical va fi prezentat oficial și lotul pentru noul sezon.

Lot CS Dacia Mioveni 2012

Portar: Ana Maria Mîrcă-Olariu, Mădălina Ion, Noemi Dumitrașcu

Pivot: Irina Ivan, Roxana Cîrjan, Sarah Darie

Centru: Dora Krsnic, Judith Vizuete, Roxana Beșleagă

Inter stânga: Claudia Constantinescu, Bojana Milic, Alexandra Georgescu

Inter dreapta: Ștefania Lazăr (căpitan echipă), Laura Popa

Extreme stânga: Raluca Nicolae, Marina Ilie, Bianca Sărățeanu

Extreme dreapta: Ana Maria Simion, Geanina Nițu

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o râpă
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul nostru o lua de la zero
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul…
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
×